Solidaritate în teritoriul GAL Ștefan cel Mare

Solidaritate în teritoriul GAL Ștefan cel Mare


Cui ne adresam?

Persoane aflate in risc de sărăcie și excluziune socială care locuiesc in teritoriul Grupului de Acțiune Locală Stefan cel Mare vor beneficia de servicii integrate: sociale, educaționale si ocupaționale.

Obiectiv

Proiectul urmărește Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială pentru cel puțin 250 de membri ai comunității marginalizate determinate și delimitate geografic la nivelul GAL Ștefan cel Mare (9 comune în județul Iași , 4 comune în județul Vaslui și orașul Negrești din județul Vaslui ) într-o manieră integrată, inovativă și sustenabilă:

Activități

250 de adulți si copii vor beneficia de servicii sociale: informare, consiliere și sprijin în vederea depășirii situației de criză în care se află persoana/familia; asistență și suport pentru familie – stabilire plan individualizat de intervenție integrată la nivel de individ/familie); servicii pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă.

Parohia Parpanița va dezvolta serviciile Centrului de zi pentru 25 de copii din comunitate. Aceștia vor beneficia de: consiliere psihosocială și suport emoțional; socializare și petrecerea timpului liber, suport pentru dezvoltarea abilităților de viața independentă.

125 de elevi aflați în risc de sărăcie și excluziune socială ai Scolii Gimnaziale “Mihai David” din Negrești vor avea acces la servicii educaționale: consiliere educațională, program de educație remedială, program de activități extrașcolare (excursii de 1 zi, ateliere) cu scopul creșterii accesului și a participării la educație și reducerii abandonului școlar.

125 persoane adulte aflate în risc de sărăcie/excluziune socială vor avea acces la Servicii de acces și/sau menținere pe piața muncii pentru: măsuri de sprijin pentru găsirea unui loc de muncă – servicii de informare, orientare și consiliere profesională; servicii de mediere pe piața internă; programe de formare profesională, educație antreprenorială și sprijin în înființarea de noi afaceri prin acordarea de micro granturi. Măsurile de ocupare vor determina angajarea, a minim 32 de persoane din grupul țintă care beneficiază de măsurile de ocupare. Serviciile vor fi furnizate de către Fundația Corona, Iași și de Asociația Grupul de Acțiune Locală Ștefan cel Mare.

 Cine

Fundația Corona

Școala Gimnazială „Mihai David” Negrești,

Parohia Parpanița

Asociația Grupul de Acțiune Locală Ștefan cel Mare,

 

Finanțare

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 5: Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, Obiectivul tematic 9: Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, Prioritatea de investiție 9.vi: Strategii de dezvoltare locală plasate sub responsabilitatea comunității – apel de proiecte POCU/827/5/2/ Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comunitățile marginalizate din zona rurală și orașe cu o populație de până la 20.000 locuitori prin implementarea de măsuri/ operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC, Contract de finanțare nr. POCU/827/5/2/139382, Cod MySMIS 139382.

Proiectul are o durată de 24 luni și activitățile se implementează în perioada 15.03.2021 – 14.03.2023. Bugetul total eligibil al proiectului este de 4.839.396,40 lei, din care: valoare eligibilă nerambursabilă din FSE – 4.597.426,57 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național – 231.821,21 lei si valoare cofinanțare a partenerilor publici – 10.148,62 lei.

Anunțuri

(1) Calendarul programului de dezvoltare antreprenoriala Antreprenor in satul meu

(2) In perioada 12.07-16.07.2021, absolvenții cursului de Competente Antreprenoriale pot depune planurile de afaceri. Detalii legate de desfășurarea competiției de planuri de afaceri Antreprenor in satul meu in Ghid si Anexe

(3) Modificare Anexa 10 – Calendar competitie – prelungire etapa de evaluare planuri de afaceri in cadrul competitiei “Äntreprenor in satul meu”