LANSARE SESIUNE 1 DEPUNERE MICRO-PROIECTE EDUCAȚIONALE – PROIECT „LA ȘCOALĂ CU BUCURIE” , POCU/74/6/18/105002

sept. 17, 2019 | Uncategorized @ro

 

Perioada de depunere a microproiectelor se prelungeste pana la data de 22 octombrie 2019 !

Informații generale

Fundația Corona anunță lansarea primei sesiuni a competiției de microproiecte destinate finanțării proiectelor activităților educaționale în cadrul proiectului ” La școală cu bucurie!”, cod proiect POCU/74/6/18/105002.

Pot depune microproiecte cadrele didactice înscrise în grupul țintă al proiectului, care au urmat programul de formare/dezvoltare de competente transversale și vor să valorifice și să pună în aplicare competențele obținute teoretic.

Domeniul de eligibilitate a instrumentului de sprijin cuprinde activități suport cum ar fi:

  • asigurarea de resurse materiale necesare activităților didactice – materiale didactice, rechizite, jocuri educaționale, cărți, materiale necesare pentru experimente științifice pentru copii/elevi etc
  • acoperirea costurilor unor activități didactice la care participă copiii/elevii – excursii, vizite la muzee, dezbateri, activități cultural-artistice, activități de educație ecologică, civică, activități sportive etc.

Cuantum subvenții

Sprijinul financiar se acordă sub formă de subvenție, numărul estimat de subvenții acordate pentru această sesiune fiind de 29, repartizate pentru cadrele didactice din școlile partenere după cum urmează

 

Nr. crt

 

Tip sprijin financiar

 

Unitate scolara

 

Nr proiecte

 

Cost /proiect

(eur)

1. subventie Școala Gimnazială  „Stefan Cel Mare” 5 450
2. subventie Școala Gimnazială “Alexandru Ioan Cuza“ 12 400
3. subventie Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat” 12 400

 

Condiții de participare

Pentru obținerea sprijinului financiar sub forma subvenției, cadrul didactic trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) Să fie înregistrat în grupul țintă al proiectului

b) Să aibă toate documentele necesare la dosarul de grup țintă

c) Să fi urmat programul de formare/dezvoltare de competente transversale

d) Să înainteze formularul de aplicație (micro-proiectul de practică)

e) Să își asume respectarea condițiilor de acordare și menținere a subvenției

f) Să atașeze la dosar extrasul de cont în care va fi virată subvenția, cu ștampila băncii

 

Modalitatea de acces la sprijin

Pentru înscrierea în competiția de micro-proiecte, cadrele didactice care își asumă rolul de coordonator al activităților educaționale vor depune la coordonatorul unității de învățământ, pe format hârtie și în variantă electronică (documente editabile si scan), un dosar conținând următoarele documente, în ordinea de mai jos:

  1. Copie a certificatului obținut în urma parcurgerii programului de formare de competențe transversale – cf cu originalul sau adeverință, semnată
  2. Formularul Micro-proiectului de practică (Anexa 1)
  3. Declarație de respectare a condițiilor de acordare și menținere a subvenției / Informare asupra condițiilor de acordare a sprijinului financiar (Anexa 2)
  4. Extras de cont, cu ștampila băncii

Formularul micro-proiectului se completează conform instrucțiunilor din Ghidul de completare  a formularului de microproiect -activități/stagii practice cadre didactice- (Anexa 3), în format Word, se printează și se semnează de către coordonatorul proiectului și de către reprezentantul legal al unității de învățământ.

Declarația de respectare a condițiilor de acordare și menținere a subvenției / Informare asupra condițiilor de acordare a sprijinului financiar (Anexa 2) va fi semnată de către cadrul didactic coordonator al micro-proiectului.

Dosarele vor fi colectate la nivelul fiecărei unități școlare si vor fi înaintate de către coordonatorul unității către comisia de evaluare constituită la Fundația Corona.

 

Calendarul depunerii de micro-proiecte

Publicare anunț 17 septembrie
Depunere dosare 1 – 15 octombrie 2019
Evaluarea micro-proiectelor 15 octombrie – 1 noiembrie 2019
Anunțarea rezultatelor 1 noiembrie 2019
Semnarea contractelor de subvenție 4 – 6 noiembrie 2019
Implementarea micro-proiectelor 6 noiembrie – 31 decembrie 2019

 

Atenție! Dosarele primite după data limită anunțată nu vor intra în procedura de evaluare.

Anunțarea rezultatelor se va face la data indicată, prin e-mail/telefonic.

Anexe:

Anexa1_Formular micro-proiect

Anexa2_Informare_Declarație de respectare a condițiilor de acordare și menținere a subvenției

Anexa3_Ghid completare formular microproiecte

Anexa4_Grila evaluare microproiect

Anexa5_ Model contract subventie

Anexa6_Raport final proiect