DEZVOLTAREA RELAȚIILOR BILATERALE ROMÂNIA – NORVEGIA PENTRU MEDIU ȘI SCHIMBĂRI CLIMATICE

mart. 25, 2020 | Proiecte 2020

Proiect realizat cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE și Norvegiene și administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge.

In contextul lansării in Romania a programului Active Citizens Fund, Fundația Corona din Iași (www.fundatiacorona.ro) a considerat valoroasă și oportună posibilitatea de a dezvolta un parteneriat în domeniul cetățeniei active pentru mediu și schimbări climatice cu International Development Norway Association (IDNA) din Trondheim www.id-norway.com, în scopul dezvoltării unui proiect în parteneriat romano-norvegian și a propus o acțiune de mobilitate în Norvegia.

Acțiunea de mobilitate s-a desfășurat la Trondheim, Norvegia, în perioada 09 – 12 martie 2020 și a fost finanțată integral prin Fondul pentru Relații Bilaterale, Apel 2 din programul Active Citizens Fund în România. Bugetul acțiunii a fost de 3000 de Euro.

Întâlnirile dintre cei 3 experți ai Fundației Corona si experții IDNA s-au desfășurat pe 10 si 11 martie 2020 la sediul partenerului norvegian. Demersul realizării și depunerii unui proiect în parteneriat romano-norvegian, în cadrul Apelului 3 al programului ACF România, a fost inițiat încă din faza de organizare a acțiunii de mobilitate. La momentul desfășurării vizitei in Norvegia, datele despre problemă, ideea de proiect, obiective, activități, resurse necesare erau cunoscute. In cadrul acțiunii bilaterale au avut loc:

  • prezentări detaliate ale:

– activităților desfășurate de organizații, puncte de interes în comunitățile în care acționează, viziune și obiective organizaționale;

– modului în care funcționează fiecare organizație, domenii de competență, resurse;

– interesul organizațiilor privind programul Active Citizen Fund în Romania;

– propunerii de proiect Green vibe: problema identificata, nevoile grupului țintă, abordare, obiective, activități, metodologie – proiect propus a fi depus în parteneriat, în cadrul Apelului 3 ACF – România;

– rolurilor celor 2 parteneri, a bugetului alocat și a condițiilor de cofinanțare – în cadrul proiectului Green vibe

  • Redactarea ultimelor detalii în cadrul cererii de finanțare/buget, ale Declarației de eligibilitate și a Declarației de parteneriat, semnarea documentelor;
  • Încărcarea și validarea proiectului pe platforma de depunere a programului ACF Romania.
  • Discutarea modului de lucru în etapa de evaluare a cererii de finanțare și diseminarea acțiunii de mobilitate.

Astfel, acțiunea de mobilitate a avut ca rezultat dezvoltarea unei relații bilaterale de parteneriat asumat și depunerea în runda I – Apel 3, program ACF România a unui proiect în parteneriat bilateral.

www.eeagrants.org

www.activecitizensfund.ro

Proiect implementat de: